Col. Dr. Mircea Dogaru (n. 30 ianuarie 1955, Târgu-Mureş) este un istoric şi autor român.
Este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie din Bucureşti în 1979. Este repartizat ca profesor de liceu în București. Însă, în același an, renunţă la învățământ în favoarea cercetării. Devine cercetător-ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Militară (1979-1999), specialitatea “Istorie militară antică, medievală şi arheologie”. Este specializat în istoria Uniunii Europene la Institutul Francez (1997) şi în Politici de apărare NATO în Canada (1998).
Obţine în 1994 titlul de doctor în istorie militara. În calitate de publicist obţine premiul pentru debut în 1984, devenind membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din 1999. Începând cu anul 2002 este profesor asociat la Facultatea de Istorie, Geografie, Filosofie a Universităţii Craiova. Este realizator de emisiuni TV de succes la postul România de Mâine.
Din 2009 este președintele-fondator al “Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în retragere și în rezervă”, singurul sindicat de acest tip din România.

 Ce credeţi despre trecerea la armata de profesionişti?
Este unul din gesturile de trădare din partea autointitulatei noastre elite politice. În tradiţia românească şi a altor popoare se considera că fiecare tânăr are datoria de a se înrola în armată pentru a participa la apărarea patriei, în caz contrar nu era considerat bărbat.
În calitatea mea de lider sindical pot să vă spun ce s-a întâmplat cu armata de profesionişti: armata în România a fost redusă de la 320 de mii de oameni la 52 de mii şi s-a trecut la un sistem de recrutare în baza unei legislaţii cel puţin ciudate.
Primii componenţi ai aşa-zisei „armate de profesionişti” şi-au încheiat contractele la ora actuală, nu li se ia în considerare nimic din ceea ce au învăţat sub aspect profesional, nimic din ce au devenit în cadrul unei armate de tip NATO, cu instructori NATO. Cei care au luptat sub drapel NATO şi drapel românesc în uniforme româneşti în Afganistan, în Irak, în perioada anterioară în Angola, au fost aruncaţi pe piaţa muncii în calitate de muncitori necalificaţi la 35-40 de ani. S-a constatat că legislaţia noastră nici măcar nu-i mai consideră militari. Deci, avem o „armată de profesionişti” care, conform legii, nu mai este formată din profesionişti, ci e o armată formată din voluntari. Asta este situaţia la ora actuală, practic nu mai avem armată. Cu alte cuvinte este un dezastru şi era un dezastru previzibil, pentru că trecerea la aşa-zisă „armată de profesionişti”, a însemnat slăbirea capacităţii de apărare a unei ţări, lipsirea de motivaţie a unor generaţii întregi.
În situaţii excepţionale cum să mai duci tineretul total neinstruit şi să-l îmbraci în uniforme? Cum şi pentru ce? Ca să-l faci carne de tun? Este o chestie absolut aberantă, pentru statele din Europa centrală şi răsăriteană şi s-a urmărit slăbirea lor sub toate aspectele, punerea lor la dispoziţia marilor puteri.