Presa moldovenească în prima etapă a Restructurării (1985-1989)

de Marius TĂRÎŢĂ

Ziarele cu cel mai mare tiraj şi răspîndire în R.S.S.M. erau în primul rînd două ziare centrale care apăreau la Moscova. ,,Pravda” şi ,,Izvestia”, două ziare de limba rusă, erau retipărite în toate marile oraşe ale Uniunii Sovietice, şi reprezentau linia directoare a Partidului în plan informaţional. Acesta includea pe lîngă prevederi şi principii propriu-zise, articole ce reflectau poziţia elitei partinice în toate sferele vieţii, dar şi cu referire la evenimentele ce aveau loc în plan internaţional.

La Chişinău apăreau mai multe ziare de limbă moldovenească (care atunci nu avea statutul de limbă oficială), şi cel mai des şi varianta similară în limba rusă. Astfel, ,,Moldova Socialistă” era mînă în mînă cu ,,Sovetscaia Moldavia” (publicaţiile CC al PC al RSSM, Consiliul de Miniştri şi Sovietului Suprem), ,,Tineretul Moldovei” cu ,,Molodeji Moldavii” (publicaţiile Comsomolului), ,,Chişinăul de Seară” cu ,,Vecernii Chişiniov” (publicaţiile Sovietului Orăşenesc din capitală). Acestea aveau cel mai mare tiraj şi apăreau cotidian.
O oarece importanţă avea ,,Literatura şi Arta”, săptămînalul Uniunii Scriitorilor, care apărea o dată pe săptămînă. Asupra rolului jucat de aceasta ne vom opri mai tîrziu. O publicaţie care se bucura de mare popularitate, ,,Femeia Moldovei”, revistă lunară (tirajul în jurul de 300.000), care în termenii de azi ar fi putut fi considerată drept cea mai ,,comercială” în epocă. Era abonată şi de moldovenii care locuiau în regiunea Cernăuţi, aflată din 1944 în componenţa R.S.S. Ucraina.

În principiu, perioada la care ne referim, era una în care oamenii citeau mult mai mult decît în ziua de azi. Televizorul nu era prea atractiv, iar internetul cu toate ispitele sale nu exista, dar nici nu trebuia nimănui. Oamenii se abonau la multe ziare şi reviste, existînd şi posibilitatea primirii unor reviste cu caracter mai socialist sau de cultură, din străinătate.
La sfîrşitul lunii aprilie 1985, Mihail Gorbaciov a ţinut un discurs care de fapt a şocat activul de partid. În principiu la ce se referea acesta? Restructurarea şi transparenţa erau noile obiective ale Partidului. Dar cine ştia ce înseamnă acestea? Era RSSM pregătită să reacţioneze sau să profite de noul curs? Posibil… Dar aici e nevoie de o paranteză cu referire la cei care au fost ostracizaţi, marginalizaţi sau pur şi simplu izolaţi de regim.
În anii ’70 memorabilă a fost interzicerea volumului ,,Săgeţile” de Petru Cărare. Acesta scria de fapt despre indieni, însă, cei avuţi în vedere în mod alegoric, erau moldovenii. Ochii vigilenţi ai cenzurii au scăpat volumul din vedere. Abia cînd a ajuns în librării, chiar din prima zi a fost observat, iar a doua zi a fost retras. De o importanţă deosebită au fost scrierile lui Ion Druţă. Cît de puternică e doar nuvela-roman ,,Clopotniţa”. Pe lîngă faptul că deschide paranteze relevante referitor la slujbaşii regimului, atît la Chişinău, cît şi într-un sătuc, romanul e construit în jurul unei clopotniţe. Dincolo de durerea personajului principal, de dragostea zdrobită, e această clopotniţă, un simbol al religiei şi credinţei populaţiei băştinaşe.
Deschizînd un pic parantezele, în anii 1990, dar şi astăzi, mai mulţi lachei ai regimului de atunci, dar şi un pui crescut de aceştia, devenit generaţia ,,Contrafort”, l-au atacat dur pe I. Druţă. Pe semne că odele bolşevice pe care le-au semnat aceştia, inclusiv în ,,Literatura şi Arta”, pe cînd I. Druţă scria ,,Biserica Albă”, ,,Clopotniţa” şi multe altele, îi apasă. Ateismul bolşevic îi face să nu suporte simplitatea limbajului, regionalismul, autohtonismul, sinceritatea şi religiozitatea lui I. Druţă.
Cu alte cîteva excepţii, noi nu am avut personalităţi care s-ar fi opus regimului. De aceea, o istorie atentă a presei din epocă, ne poate releva momente semnificative, oameni care au fost uitaţi, dar şi bolşevici care s-au reprofilat foarte comod după 1991.
Subliniam faptul că autorităţile din RSSM nu au ştiut cum să reacţioneze. Primul secretar al republicii, S. Grossu, a ţinut un discurs despre restructurare abia peste o lună (sfîrşitul lui mai 1985). Cel mai teoretizat editorial (moldovenesc) despre restructurare l-am găsit în revista ,,Nistru”, nr. 1 din 1986. Pavel Boţu scria, aparent în linii generale, dar printre altele atrăgea atenţia asupra a două probleme semnificative – cele din sistemul de învăţămînt şi cea ecologică. Era un început de transparenţă, ce e drept pînă cînd doar la nivelul scriitorilor, într-o revistă cu un tiraj ce varia în jurul cifrei de 3.500 de exemplare. Ce e interesant e că P. Boţu îşi permite să critice învăţămîntul, profitînd de conceptul de restructurare. Scria că pentru ca restructurarea să fie făcută efectiv, era nevoie de transformări în învăţămînt. Or aceasta conţinea într-un fel şi germenii revenirii la cultura naţională.
,,Moldova Socialistă”, la începutul anului 1986, a satirizat şi ironizat în numeroase rînduri neregulile care se înregistrau în plan local – la colhozuri şi centre de tehnică agricolă, la depozite şi alte instituţii locale. În acest sens cel mai mult a fost folosită ultima pagină care era denumită (o dată pe săptămînă) – ,,Undiţa”. Uneori aceasta conţinea fotografii, dar şi caricaturi. Clar că critica neajunsurilor la nivelul eşaloanelor de jos ale Partidului, era alternată cu critica realităţilor din lumea capitalistă. În acest context un zîmbet amar ne poate stîrni motto-ul unui concurs de eseuri desfăşurat de curînd în Polonia. Acesta suna aproximativ astfel - ,,totul ce ne spunea comunismul despre viitorul luminos a fost din fericire fals. Totul ce ne spunea comunismul despre capitalism e din păcate adevărat”!
Dincolo de primii muguri ai unei exprimări mai libere, majoritatea publicaţiilor au continuat cu o anumită periodicitate publicarea unor articole agresive sau pur şi simplu urîte la adresa religiei. În ,,Femeia Moldovei” a fost publicat un interviu care critica hramul satelor, în ,,Literatura şi Arta” în primele şase luni ale anului 1986, cu o periodicitate mensuală au fost tipărite caricaturi la adresa preoţilor, şi un articol foarte brutal la adresa Bisericii Ortodoxe. În ziarele organelor de partid a fost publicat un articol care critica creştinismul şi semnul crucii, pornind de la semnele cu care erau marcate tancurile naziste. Lista ar putea continua. E posibil să ne oprim asupra ateismului militant, dacă vom reuşi, într-un alt articol.
În fond, răsfoirea presei din epocă e un exerciţiu foarte util pentru cei care vor să înţeleagă cum de am ajuns la situaţia în care sîntem la momentul actual. Veţi găsi editorialişti din ziarele centrale de azi, care în anul 1986 erau tineri şi erau remuneraţi cu premiile tineretului comsomolist. După cum am mai arătat şi cu o altă ocazie, de la literatura socialistă la postmodernism e un pas, după cum e şi de la V. Lenin la deconstructivismul lui J. Derrida.
Unul din momentele cele mai importante, atît din perspectivă istoriografică, cît şi din cea a începutului luptei pentru istoria naţională, a avut loc în 10 mai 1987. În numărul 111, al cotidianului ,,Sovetcaia Moldavia”, apărut în acea zi, istoricii Leonid Bulmaga şi Ion Ţurcanu au publicat un articol cu denumirea ,,Znati i pomniti” (,,A şti şi a ţine minte”). Autorii pornesc de la constatarea lui M. Gorbaciov făcută la plenara din luna ianuarie. Acesta se referise la faptul că scrierile multor cercetători ai societăţii aduc aminte deseori de toasturi festive, şi mai puţin a cercetări ştiinţifice serioase. La început autorii menţionează faptul că cititorii au un interes ridicat pentru teme ca ,,realizarea revoluţiei socialiste în Moldova, starea economiei şi culturii Basarabiei ocupate între anii 1918-1940 etc.” ,,Desigur, într-o oarecare măsură problemele au fost reflectate în istoriografia noastră. Însă per ansamblu publicaţiile la această temă rămîn în urmă faţă de cerinţele unei reflectări adecvate a realităţii istorice. Prin ce se explică aceasta”? După un început aparent inofensiv faţă de principiile partinice (deşi în subsidiar de fapt sînt vizate probleme fundamentale pentru istoria noastră), autorii vor ataca o serie de aspecte, care vor fi resimţite destul de dureros de istoricii fideli Partidului.În fond, abordînd nişte teme, care au fost tratate pînă atunci antiromânesc, cei doi de fapt contestă rezultatele ,,cercetărilor” de pînă atunci.

(va urma)