Organizaţia de la Shanghai bloc antiterorist sau antiamerican?

de Maria DIMINEŢ

Rolul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) nu poate fi abordat independent de aspiraţiile neoconservatoare şi neoeurasiste cu privire la importanţa geopolitică a Asiei Centrale. Neorasiştii consideră regiunea drept parte integrantă a sferei de influenţă a Moscovei. Inamicul, în viziunea lor este SUA, care vrea să împiedice constituirea unei ordini multipolare, în care Rusia ar ocupa o poziţie importantă. Neorasiştii se tem de o „balcanizare” a Eurasiei. În sprijinul acestei teze invocă opiniile politicianului american, de oricine poloneză, Zbigniew Kazimierz Brzezinski, care sugerează uneori „că Asia Centrală ar trebui să devină o zonă de conflict permanent pentru a împiedica apariţia unui bloc antiamerican în Eurasia”. Neoconservatorii consideră însă că fundamentalismul islamic, inamicul în războiul „împotriva terorismului” poate fi evitat şi înlăturat doar cu ajutorul prezenţei militare americane în regiune, pe o perioadă nedeterminată. Ei disting trei state interesate să combată influenţa occidentală: Rusia, China şi Iranul. La fel ca Beijingul sau Teheranul, Moscova este considerată un adversar al idealurilor promovate de SUA.

De la uiguri la terorism
OCS este rezultatul unui acord prin care China încerca să reducă simpatia statelor central asiatice fata de uigurii din provincia chineza Xinjiang. Beijingul a argumentat ca sprijinirea insurgenţilor nu e în interesul nimănui, şi a oferit stimulente comerciale pe care statele central asiatice, cu o economie săraca, nu le-au putut ignora. În 1996 la Shanghai cinci ţări - Republica Populară Chineză, Rusia, Kazahstanului şi Kârgâstanului au semnat „Tratatul de creştere a încrederii în cadrul activităţilor militare în regiunile de frontieră”, punând bazele „Grupului de la Shanghai”. Uzbekistanul a obţinut statut de membru abia în 2001, când obiectivele organizaţiei au fost reformulate. Astăzi OCS are patru observatori: India, Iranul, Pakistanul si Mongolia. După 11 septembrie 2001 “Grupul de la Shanghai” s-a transformat într-o “organizaţie internaţională antiteroristă. Principala preocupare era combaterea „răspândirii islamismului militant” în Asia Centrală.

Deschidere” şi „stabilitate”
Se pare că „nobilele” intenţii ale OCS au fost privite cu suspiciune încă de la bun început. Tocmai de aceea Rusia a amintit constant că organizaţia este “deschisa dialogului” şi constituie “un element de stabilitate” regională. Timp de opt ani Rusia a încercat să convingă SUA că organizaţia nu se va transforma într-o alianţă politico-militara de tipul NATO”. Pe de altă parte, nu este un secret că Rusia este nemulţumită de extinderea NATO în Ţările Baltice şi în estul Europei. Aceasta percepe amplasarea scutului american antirachetă ca pe o ameninţare pentru întreaga Asie . Tocmai de aceea Rusia ar fi interesată să transforme OCS într-un instrument împotriva Alianţei, care să împiedice influenţa americană în Asia Centrală. Tendinţa de militarizare a organizaţiei este confirmată prin sporirea investiţiilor în forţele armate şi creşterea numărului exerciţiilor militare întrunite.

Miza „jocului”
Miza pusă în joc de către SUA şi Rusia este controlul producţiei de petrol si gaz, dar şi a conductelor care transferă aceste resurse pe pieţele vestice. Interesele SUA în petrolul cazac dar şi cel caspic, determină Moscova să supravegheze aceste resurse prin implementarea unor proiecte comune cu Kazahstanul şi ţările Caucazului, ce ţin de extragerea şi transportarea petrolului şi gazelor naturale. Moscova încearcă să joace un rol esenţial în livrarea şi transportarea carburanţilor şi să minimalizeze influenţa SUA în zonă. Pe de altă parte SUA a iniţiat parteneriate cu regimurile din Asia Centrală, care le-au permis să folosească bazele aeriene şi să menţină trupe pe teritoriul lor.

Turcia şi SUA complotează?
Pe fundalul acestui joc geopolitic, unde Rusia reuşeşte să domine fostele ţări sovietice, SUA sunt preocupate să slăbească influenţa adversarului său. O strategie, în acest sens, potrivit experţilor ruşi, a fost deja aplicată. Este vorba de Acordul semnat între Turcia şi Armenia (documentul ce ţine de normalizarea relaţiilor dintre aceste două ţări, precum şi deschiderea graniţelor), care potrivit analiştilor ruşi este o strategie a SUA de slăbire a influenţei Rusiei în zonă. Deschiderea graniţelor va contribui la diminuarea dependenţei Armeniei de Rusia şi va permite SUA să controleze regiunea prin apropierea turco armeană. Analiştii ruşi avertizează că „participarea Armeniei în planurile americane ar putea duce la evenimente similare celora din Gruzia”.

Strategia panturcismului
Panturcismul reprezintă o altă strategie direcţionată împotriva intereselor Rusiei în Asia Centrală. Aplicarea ei ar permite Turciei să devină culoar de conexiune între Europa, Caucaz şi Asia Centrală. Dacă SUA va susţine această strategie atunci, prin intermediul Azerbaidjanului, vor fi „conectaţi” turcii autentici cu cei central asiatici şi siberieni. Republica Azerbaidjan cuprinde doar 1/3 din teritoriul Azerbaidjanului istoric. Circa 2/3 din teritoriul azer se află în Iran. Ideea de reunificare azeră, promovată de Turcia, este foarte populară în Azerbaidjan. Azerbaidjanul, Turkmenistanul şi Kazahstanul nu dispun de o ieşire spre oceanul mondial, fiind la cheremul Rusiei. Reunificarea azeră ar permite accesul direct prin conducte din bazinul Mării Caspice spre porturile turceşti din Mediterană, fapt imposibil din cauza absenţei unei frontiere funcţionale turco-azere. Rusia ar pierde controlul asupra traficului de hidrocarburi din ţările caspice, iar Turcia ar căpăta o valoare geoeconomică şi geostrategică apreciabilă. În plus, modificarea frontierei irano-azere ar exclude Iranul ca factor important în geopolitica caucaziană. Or Iranul , conştient de pericolul panturcist îi susţine pe toţi cei care ar putea împiedica materializarea acestor aspiraţii. Cu cât Turcia, aliată militară a SUA, penetrează mai mult domeniile ruseşti de odinioară, cu atât Rusia va susţine mai ostil ţările panturcismului. Circumstanţele respective justifică interesul sporit al Iranului faţă de SCO, dar şi importanţa pe care organizaţia ( în mod special Rusia) o acordă „inamicului” SUA.

Posibilităţi de dezvoltare a SCO
La moment SCO nu are o prezenţă impunătoare în Asia Centrală. Moscova şi Beijingul doresc însă extinderea şi întărirea organizaţiei pentru a putea controla evoluţia politică şi economică a regiunii. SCO are şanse mari ca, în viitorul apropiat, să-şi consolideze poziţia. Un indicator pozitiv este creşterea numărului statelor ce i s-au alăturat ca observatori: Mongolia (2004), Iran (2005), Pakistan (2005) şi India (2005), şi care au optat deja pentru statutul de membru deplin al OCS. Cel mai insistent este Iranul, iar o eventuală aderare a sa va confirma oficialilor occidentali că organizaţia intenţionează să devina un instrument de blocare a influenţei americane în Asia. De altfel, Iranul este destul de tentant pentru OCS, deoarece împreună deţin imense resurse energetice şi umane, şi ocupă 60% din suprafaţa Eurasiei. Iar din punct de vedere al potenţialului demografic reprezintă o pătrime din populaţia globului. Nu pot fi ignorate nici rezervele energetice ale OCS. Rusia şi Iranul dispun în prezent de 17,6% din resursele mondiale de petrol. Cu cele 3% ale Kazahstanului şi 9,5% ale Africii, în mare parte controlate de China, organizaţia deţine 30% din rezervele mondiale de petrol. În plus, Rusia posedă 27 % din rezervele de gaz, Iran – 15 %, iar fostele republici sovietice din Asia Centrală - 8 %.

Rusia sau SUA?
Fără îndoială, Rusia încearcă să înfrunte SUA, în ciuda asigurărilor conform cărora ar fi preocupată exclusiv de combaterea terorismului. Prestanţa sa în cadrul OCS, dar şi felul în care se impune în Asia Centrală confirmă acest fapt. Posibil Azerbaidjanul, Turkmenistanul şi Kazahstanul şi-ar dori o deschidere mai mare spre vest, dar sunt prea dependente de Rusia ca să-şi permită acest „lux”. De altfel, ţările respective au cel mai mult de pierdut din cauza bătăliei dintre Occident şi Orient. Dacă Rusia reuşeşte în continuare să domine, atunci SUA, cu siguranţă vor recurge la diferite tertipuri pentru a destabiliza situaţia politică din regiune. Pe de altă parte, încercarea de a diminua influenţa rusă în Asia Centrală ar putea fi „răsplătită” cu conflicte interetnice, intenţionat provocate şi alimentate (or Rusia are suficiente pârghii pentru astfel de scenarii). Evident, în asemenea ocurenţe, OCS are şanse să-şi consolideze şi mai mult poziţia în regiune. Ba mai mult, organizaţia va fi justificată să se impună deschis în faţa comunităţii internaţionale ca un bloc antiamerican în Eurasia.