de Maria DIMINEŢ
Din 1948, de la fondarea ilegală a statului Israel pe teritoriul Palestinei şi până în prezent, Israelul, cu susţinerea financiară şi politică a SUA, a reuşit să proiecteze şi să promoveze o imagine distorsionată a realităţii din regiune. Presa occidentală şi diferite organizaţii pro israeliene abundă în aprecieri negative despre Palestina, iar termenii cheie, din orice material sau studiu sunt: „Hamas”, „Fatah”, „Fâşia Gaza”, „West Bank”, „terorişti arabi”, „rachete”, „morţi”, „răniţi”. Opinia publică atât de mult a fost infectată şi manipulată, încât numai pronunţarea cuvântului „Palestina” suscită un sentiment de teamă şi revoltă. „Mor oameni nevinovaţi în Israel… sunt masacraţi copii…moarte arabilor!” – astfel îşi exteriorizează resentimentele cei care se află departe, din punct de vedere geografic, dar şi spiritual, de acest conflict provocat şi alimentat de dragul unor ambiţii hegemonice.
Dilema sionismului
Fondarea statului Israel în Palestina a fost plănuită încă în 1871. Un aport deosebit l-a avut ziaristul şi dramaturgul evreu Theodor Herzl, care, în 1881, a întemeiat la Odessa „mişcarea sionistă”. El a sistematizat doctrina sionismului, în 1894, în cartea sa despre statul iudeu „Judenstaat”. Reluând teza fundamentală a antisemiţilor, Herzl a apărat ideea potrivit căreia evreii sunt neasimilabili altor naţiuni, şi trebuie relocalizaţi pentru a constitui un stat separat. Totodată, el a vorbit despre pericolul pe care-l reprezintă evreii – „o revoluţie care urma să înceapă cu evreii şi să sfârşească cine ştie unde”, iar unica soluţie era crearea statului evreiesc”. Herzl ştia foarte bine că antisemitismul este indispensabil sionismului politic, deoarece îi poate convinge pe evrei să fugă în Israel. De aici şi necesitatea de a promova „naţionalismul extranaţional” (care i-a prezentat pe evrei drept străini faţă de poporul în care trăiesc) şi de a folosi persecuţiile pentru a stimula emigrarea. Dilema lui Herzl era următoarea: cum se poate de creat o majoritate evreiască într-o ţară populată de o comunitate arabă palestiniană autohtonă? Soluţia? Realizarea unei colonii prin alungarea palestinienilor şi stimularea emigraţiei evreieşti.
Declaraţia Balfour
Stabilirea regimului marionetă sub Lloyd George, în Anglia, a adus cu sine o atitudine favorabilă faţă de sionişti. Pe 2 noiembrie 1917, noul ministru de externe, Arthur Balfour, îi scrie lui Lionel Rotschild următoarea scrisoare, cunoscută sub denumirea „Declaraţia Balfour”: „Guvernul majestăţii Sale priveşte cu favoare stabilirea în Palestina a unui Cămin naţional pentru poporul evreu şi-i va folosi bunele oficii pentru a facilita atingerea acestui obiectiv; este de înţeles că nu se va face nimic ce ar putea prejudicia drepturile civile şi religioase ale comunităţilor non-evreieşti existente în Palestina sau drepturile şi status-ul politic obţinut de evrei în alte ţări.” De precizat faptul că în momentul adoptării „Declaraţiei Balfour” sioniştii posedau în Palestina 2,5 % din pământuri, iar când s-a luat decizia împărţirii teritoriului – 6,5%. În 1982 statul Israel deţinea 93% din terenurile Palestinei. Majoritatea rabinilor au condamnat sionismul politic încă de la apariţia sa. La Conferinţa din Philadelphia (3-6 noiembrie 1869) a fost adoptată o rezoluţie, care sublinia opoziţia radicală dintre principiile universaliste ale iudaismului şi naţionalismul sionist.
Servicii secrete
Începând cu 1880, au fost întemeiate mai multe servicii secrete, care au contribuit la creşterea comunităţii evreieşti în Palestina. În timpul primului Război Mondial, organizaţia „Rechesh” a pregătit terenul pentru instituirea primelor colonii evreieşti. La începutul anilor 20, „Haganah”, o organizaţie paramilitară şi clandestină, responsabilă de protejarea instalărilor rurale evreieşti , a pus bazele moderne ale serviciilor de informaţii secrete israeliene. În 1937 a fost fondat Institutul pentru Imigraţie, însărcinat să faciliteze imigraţia clandestină în Palestina.
Strategia „pământului”
În 1930, doctorul Arthur Ruppin, expert al Agenţiei evreieşti pentru Agricultură şi Economie, enunţa principiile: „Pământul este elementul cel mai indispensabil pentru ca noi să ne înfigem rădăcinile în Palestina. Dar deoarece în Palestina nu există terenuri arabile fără muncitori, trebuie să obţinem pământul şi să-i strămutăm pe ţărani”. Yossef Weits, directorul Fondului Naţional Evreiesc, răspunzător de achiziţionarea de terenuri în Palestina, scria în 1940: „Trebuie să ne fie clar că în ţara aceasta nu e loc pentru două popoare. Pământul Israelului nu e mic, dacă toţi arabii pleacă şi dacă frontierele sunt împinse puţin spre Nord, de-a lungul râului Litani, şi în Est, spre Înălţimile Golan”.
Fondarea terorismului
Pământul palestinienilor nu putea fi luat peste noapte. Sioniştii înţelegeau că acapararea terenurilor este un proces de lungă durată, care va tergiversa fondarea statului Israel. Trebuia găsit un motiv care să grăbească implementarea acestui proiect. Astfel, în 1946, au fost create două organizaţii teroriste, una sub conducerea lui Menachem Beghin, şi alta sub conducerea lui Yitzhak Shamir, care lansează mai multe acţiuni teroriste. În consecinţă, la 29 noiembrie 1947, ONU a decis împărţirea Palestinei în două. Arabii s-au opus, iar bandele teroriste au masacrat pe toţi cetăţenii localităţii Deir Yasin, ca un avertisment către toţi arabii care nu vor să se supună. Palestinienii s-au refugiat în ţările vecine şi doar un grup mic a rămas în jurul lui Yasser Arafat (primul preşedinte al Autonomiei palestiniene, fondatorul şi liderul Partidului Politic Fatah). Acordarea autonomiei a fost fatală pentru palestinieni. Din cauza urii faţă de Israel, dar şi ca urmare a provocărilor, palestinienii au comis mai multe atentate. Arafat a fost nevoit să facă arestări în masă în rândul propriilor săi oameni. În consecinţă, arabii s-au dispersat şi au început să lupte între ei. Şi asta nu era o coincidenţă, ci o diversiune bine planificată şi regizată de sionişti. În perioada 1943–1948 a fost implementată o politică agrară, care a contribuit la deposedarea palestinienilor de pământurile lor. Exodul masiv al populaţiei arabe, din cauza pogromelor, a eliberat teritoriile de proprietari şi muncitori arabi.
„Proiect de principiu”
Pe 3 mai 1979 Begin Menahem, prim-ministru al Israelului în perioada 1977-1983, a propus comitetului celor 11 miniştri proiectul său de autonomie administrativă a Palestinei, numit „Proiect de principiu”. Pe 17 mai comitetul îl aprobă, şi pe 21 mai guvernul îl ratifică. Proiectul ratificat consta în enumerarea unor principii privind politica anexionistă şi expansionistă a entităţii sioniste. În el se afirma că după o perioadă de tranziţie de cinci ani, prevăzută pentru autonomia administrativă, Israelul îşi va revendica pretinsul „drept de suveranitate” asupra Cisiordaniei şi Fâşiei Gaza. „Coloniile evreieşti şi locuitorii evrei vor depinde de legislaţia israeliană şi de administraţia israeliană; „dreptul” de a continua colonizarea în districtele aflate sub regim de autonomie va fi salvgardat, pământurile aparţinând domeniului public şi cele necultivate vor intra în mâinile ocupanţilor,(…)forţele de securitate vor fi responsabile de securitatea internă din teritoriile ocupate”. Într-o anexă se aminteşte că liderii sionişti nu vor permite niciodată crearea unui stat palestinian în Cisiordania şi Gaza. La nivel economic, administraţia autonomă nu era autorizată „să bată monedă, să creeze o bancă centrală, să perceapă impozite indirecte, să controleze importurile, exporturile şi nici circuitele monetare”. Era prevăzută intensificarea spolierii pământurilor şi controlul reţelei de comunicaţii din teritoriu de către Ministerul Israelian al Transportului. Israelul îşi rezervase şi dreptul de a furniza apă Fâşiei Gaza şi de a planifica exploatarea resurselor de apă din Cisiordania.
Importanţa strategică a Israelului pe teritoriu palestinian
Palestina evreiască avantajează SUA. Rolul Israelului ca jandarm al Orientului Mijlociu a devenit şi mai indispensabil după înlăturarea şahului din Iran. Israelul e singurul care poate controla simultan nu doar Suezul, ci şi zona petroliferă. SUA acţionează prin intermediul Israelului oferindu-i un ajutor necondiţionat şi nelimitat. Din când în când condamnă verbal Israelul, însă, concomitent, îl protejează împotriva oricărei sancţiuni ce i-ar putea intimida acţiunile şi îi furnizează tot suportul financiar şi militar necesar realizării acestei misiuni vitale şi menţinerii poziţiei SUA în echilibrul mondial.
Suport SUA
Suportul SUA acordat Israelului şi încercările de a institui democraţia în regiune a bulversat arabii şi opinia islamică şi a pus în primejdie securitatea SUA. Începând cu 1973, Statele Unite au oferit constant Israelului asistenţă economică şi militară. Acesta primeşte anual circa trei bilioane de dolari, iar fiecare israelian beneficiază din partea SUA de cel puţin 500 dolari anual. Suplimentar, Israelul a beneficiat şi de un suport diplomatic enorm din partea americanilor. Din 1982 SUA au respins 32 de rezoluţii ale Consiliului de securitate ONU, care condamna vehement Israelul. Tot Statele Unite au blocat efortul statelor arabe de a include chestiunea privind arsenalul nuclear al Israelului pe agenda Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică. SUA au ajutat Israelul în perioada războaielor (1956, 1967, 1973,) şi au luat partea sa în timpul tratativelor de pace. Acestea au oferit Israelului libertate în relaţia cu teritoriile ocupate, West Bank şi Fâşia Gaza, chiar şi atunci când unele acţiuni nu erau coordonate. În plus, ambiţiile administraţiei Bush, de a „moderniza” Orientul Mijlociu (începând cu invazia Irakului), a îmbunătăţit situaţia strategică a Israelului în regiune. Israelul a fost un actor strategic în timpul războiului rece. El a oprit expansiunea Uniunii Sovietice în regiune şi a pricinuit o umilitoare înfrângere aliaţilor sovietici, Egiptului şi Siriei.
Grupările teroriste, o nouă justificare…
Începând cu anii 1990, în special după 11 septembrie, suportul pentru Israel a fost justificat prin „pericolul grupărilor teroriste originare din lumea arabă şi musulmană”. De aceea SUA oferă libertate Israelului în relaţia sa cu Palestina, şi nu-l presează să facă concesii până când toţi teroriştii palestinieni nu vor fi prinşi sau ucişi. Israelul este văzut astăzi ca un aliat crucial în războiul împotriva terorismului, deoarece inamicii lui sunt şi inamicii Americii. O asemenea abordare însă nu este justificată. Organizaţiile teroriste care pun în pericol Israelul, Fatah, Hamas sau Hezbollah, nu pot afecta SUA, în cazul în care nu sunt atacate. Mai mult decât atât, terorismul palestinian nu este o violenţă direcţionată împotriva Israelului sau a Vestului, ci o „replică” la acţiunile de colonizare a teritoriilor palestiniene, detaliu pe care mulţi „experţi” îl ignoră deliberat. Astfel, relaţia SUA cu Israel şi atitudinea părtinitoare a comunităţii internaţionale face dificil dialogul dintre Occident şi Orient.
Mai presus de om…
Când se vorbeşte despre Israel şi Palestina se trec cu vederea circumstanţe destul de importante, care datează încă din perioada când evreii constituiau o minoritate printre palestinieni. Din anul 1948 şi până în prezent discuţiile despre acest conflict s-au axat, în exclusivitate, pe acţiunile teroriste lansate de către arabi împotriva poporului evreu, „fără nici un motiv”. Arabii au fost constant demonizaţi, iar „seminţia lui Dumnezeu”, blagoslovită şi jelită. Clasaţi în categoria personajelor pozitive, evreilor nu li se incriminează absolut nimic, la nivel oficial, nici chiar faptul că au organizat pogromuri împotriva aborigenilor, au instituit ilegal un stat pe teritoriu străin şi continuă să-şi extindă coloniile pe pământul palestinian. Pe fundalul acestor ocurenţe, declaraţii conform cărora „Israelul a fost construit pe principiul democraţiei şi libertăţii, în baza imperativelor istorice şi politice” este un afront adus întregii umanităţi. Aceasta relevă destul de evident un adevăr nedeclarat, şi anume, că mai presus de om şi valorile umane sunt puse interesele politice şi financiare. Iar dacă protecţia lor revendică implementarea jocurilor politice murdare, fabricarea teroriştilor, lansarea acţiunilor teroriste şi falsificarea realităţii – atunci orice atrocitate poate fi justificată. Da … arabii au partea lor de vină în acest conflict (nu mă refer la omul simplu care nu are nicio treabă cu deciziile politice luate de liderii săi şi nici cu ceea ce discută marile puteri la masa de negocieri), şi asta deoarece crima, indiferent de context, nu merită să fie legitimată. Dar dilema este următoare: din ce cauză acei care acuză palestinienii de acţiuni teroriste împotriva Israelului nu explică motivele ce se află la baza violenţelor şi nesupunerii lor? Şi de ce până la fondarea statului Israel, în Palestina intactă, arabii şi evreii au convieţuit paşnic? Evreii au convieţuit paşnic?
-
|188.26.196.xxx |2009-11-19 20:16:00 Costache Ariton - Ce soluţie preconizaţi????
Stimată doamnă Dimineţi,
Foarte clară şi corectă prezentarea situaţiei,dar,mă tem că atâta vreme cât evreii domină finanţa americană,iar aceasta face politica externă a SUA,mărturisesc că nu văd nicio soluţie..Numai Dumnezeu
poate ,cred eu,prin ,nu ştiu ce născocire,să anihileze rolul banului în economia modernă. .Altă soluţie nu văd.!! Actuala "gaură" de 700 de miliarde de dolari,despre care nu am citit nicio explicaţie,cât de cât logică,dovedeşte că întreaga planetă nu pricepe politica Rezervelor Frderale ale SUA,pe care nici eu nu o înţeleg în detaliu..Când veţi reuşi să înţelegeţi care este masa monetară ,în dolari,pe piaţa mondială,cum este calculată şi mai ales,menţinută la un anumit nivel,atunci probabil veţi putea să şi preconizaţi loviturile ce trebuie date marei finanţe evreeşti,pentru a o prăbuşi..Altfel ,ei conduc America şi toată zona de influenţă americană..Deocamdată,nu putem decât să îi compătimim pe arabi şi nimic mai mult!!D...
-
|188.131.69.xxx |2009-11-20 19:57:58 DiminetAm incercat sa prezint o realitate...care este privita distorsionat si pe care, cititorul moldovean nu o cunoaste. Din pacate, nu putem sa intreprindem absolut nimic pentru a zdruncina si a parbusi acest sistem. El poate cadea in momentul in care in interiorul sau se va duce o lupta pentru suprematie. Si chiar daca va cadea, va fi instituit altul dupa aceleasi principii, care va promova aceleasi interese. Nu e vorba doar de arabi. In primul rand ar trebui sa ne compatimim pe noi. Pentru ca tot ce se decide in cadrul sistemului respectiv ne afecteaza.