de Maria DIMINEŢ
„Către compatrioţii mei americani... voi aveţi puterea de a convinge guvernul nostru să ne aducă acasă. Vă rog, aduceţi-ne acasă, pentru că acolo sunt rădăcinile noastre, nu aici, unde ne pierdem timpul şi vieţile, ca să putem fi de folos ţării noastre. Vă rog, luaţi-ne acasă. America şi poporul american au această putere”.
Aceasta este o secvenţă dintr-un video de 28 de minute, în care un soldat american, răpit de talibani, spune că îi este frică pentru viaţa lui şi că vrea să se întoarcă acasă, să fie alături de cei dragi. Cât de abil încearcă talibanii să manipuleze opinia publică americană. Şi cât de inteligent guvernul american se străduieşte să o protejeze (încă de la 11 septembrie 2001) de impactul „negativ” al teroriştilor, a „musulmanilor necivilizaţi”, care reprezintă un pericol de moarte pentru „ creştinii occidentali civilizaţi”. Când sunt obsedate de un interes major, nimic şi nimeni nu pot opri SUA. Pentru ele este simplu şi suficient să improvizeze un duşman, pentru ca să-şi poată justifica atrocităţile: Hiroshima şi Nagasaki, Coreea de Nord, Irak, Iran, şi mai nou, Afganistan. Sintagma „În faţa agresiunii Statele Unite vor acţiona!” a devenit parte integrantă a discursurilor oficialilor americani şi un slogan bine impregnat în creierele americanilor. Cine nu susţine acţiunile guvernului american împotriva terorismului sunt duşmani şi... punctum. Ce poţi să-i reproşezi unei superputeri, adică Statelor Unite ale Americii? Paradoxul este că în cazul în care SUA nu ar fi luptat pentru acest statut, în locul lor ar fi fost altcineva, şi ar fi acţionat la fel. Probabil că ideea „atacului preventiv”, pe larg utilizată astăzi în megalupta pentru combaterea terorismului, a fost generată de temeri cauzate de considerentul: nu dominăm noi, vom fi dominaţi.
Cinismul SUA
Dacă SUA întreprinde o acţiune, înseamnă că interesele sunt mari. Ele niciodată nu s-au implicat în zone lipsite de conţinut strategic. Să facem abstracţie de „periculosul regim al talibanilor”, adăpostul terorist care îl ascunde pe Bin Laden. Dacă SUA ar dori cu adevărat să pună capăt „acţiunilor criminale” (care în realitate nu sunt decât replici la acţiunile militare ale SUA şi NATO), ar face-o exact cu acea dexteritate cu care a înlăturat regimul taliban de la putere. Şi dacă pentru SUA omul ar însemna cu adevărat o valoare incontestabilă, acestea ar evita, chiar şi în cazuri extreme, să bombardeze civilii. Şi atunci, cu ce se deosebesc „acţiunile criminale” ale talibanilor de cele ale „occidentalilor civilizaţi”? Talibanii sunt la ei acasă şi riposta lor este absolut justificată. Sunt acuzaţi de cultivarea şi răspândirea terorismului pe mapamond (în lipsa unor dovezi elocvente), sunt atacaţi, le sunt omorâţi camarazii şi „pârjolite satele”. Nu sunt chemaţi la masa de negocieri, pentru că partea adversă nu are ce să le ofere. Ce le mai rămâne decât să se protejeze şi să răspundă inamicului cu aceeaşi monedă? Pe când SUA şi aliaţii săi au invadat un teren străin şi comit crime în numele „păcii mondiale”. Ce este oare mai periculos pentru umanitate?
Cine e vinovat de situaţia din Afganistan?
În secolul XIX Afganistanul a fost un „joc geopolitic” între Marea Britanie şi Rusia. În secolul XX a constituit teatru de confruntare între URSS şi SUA, iar astăzi Afganistanul s-a transformat într-o zonă de conflict între jihadişti şi coaliţia internaţională, în care rolul esenţial îl joacă SUA. Ocurenţele dezastruoase din Afganistan sunt o consecinţă directă a implicării, pe parcursul deceniilor, a forţelor militare externe. Toţi au fost tentaţi să stabilizeze situaţia în Afganistan - armata lui Alexandru cel Mare, forţele britanice, armata sovietică, iar acum SUA. Experienţa arată că armatele străine nu au putut ameliora starea lucrurilor. Dimpotrivă, au generat revolte în rândurile băştinaşilor. În plus, Afganistan a avut mereu un guvern slab, de aceea armatele invadatoare au negociat cu diferiţi vecini care se amestecau în afacerile interne ale ţării. În timpul războaielor britanice şi sovietice, Arabia Saudită şi Pakistan susţineau mujahedinii (ceea ce astăzi occidentul numeşte „terorişti islamici”). Astăzi acest lucru îl face Pakistan şi Iran prin acordarea asistenţei grupurilor insurgente.
Talibanii şi terorismul – scenarii?
În 1991 Henry Kissinger a exteriorizat ideea asentimentului întregii lumi în cazul unui scenariu al ameninţării externe. „Azi, America ar fi scandalizată dacă trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea (referindu-se la protestele din 1991). Mâine – ea ne va mulţumi! Asta este cu atât mai evident dacă li s-ar spune că există o ameninţare externă (o invazie extraterestră sau de ordin terorist), fie ea reală sau doar declarată, care ar ameninţa existenţa Americii. În acest fel, toate popoarele lumii ne vor ruga să le scăpăm de aceasta nenorocire. Toată lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunăvoie în favoarea garantării bunăstării şi a siguranţei de către Guvernul Mondial”. Talibanii şi terorismul sunt scenariile pe care SUA le-au proiectat în timpul Războiului Rece şi pe care le implementează deja de opt ani. Talibanii au fost creaţi în timpul invaziei sovietice în Afganistan. Opoziţia islamică şi-a consolidat repede poziţia şi s-a manifestat prin revolte de amploare. Retragerea trupelor sovietice a creat condiţiile necesare pentru ca talibanii să preia puterea în Afganistan. Cine însă i-a creat şi susţinut pe talibani? Este greu de crezut că forţele sovietice nu au putut să înăbuşe grupul islamic, în stare incipientă, care periclita acţiunile strategice ale URSS în Afganistan. Cine i-a salvat din „ghearele” sovieticilor? Preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari, a declarat în cadrul unei emisiuni, la postul TV NBS, că talibanii reprezintă o componentă creată de ISI (Inter-Services Intelligence) şi CIA (Central Intelligence Agency), negând acuzaţiile SUA potrivit cărora serviciile secrete ale ţării sale ar mai susţine talibanii.
Interesul SUA în Afganistan
Resursele de petrol din Afganistan de mult erau tentante pentru SUA. Astfel Asia Centrală şi de Sud devine strategică pentru exploatarea petrolului şi a gazului natural, dar şi pentru implementarea activităţilor bancare şi a corporaţiilor militare. Dar cum să demarezi un asemenea proiect fără ca să fii acuzat de invazie şi agresiune? Pentru aceasta este nevoie de un motiv, care să-ţi ofere statut de victimă şi dreptul de a porni un război. Regiunea Caspică, constituită din Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan şi Azerbaidjan, are un potenţial de petrol şi gaze naturale mai mult de 5 trilioane de dolari. Aceste state se mărginesc cu Afganistan, astăzi regiune militarizată de SUA. Interesul a apărut după ce un raport al CIA din 1998 a scos la iveală rezervele de hidrocarburi ale zonei caspice. Pentagonul a început să caute o strategie menită să implice guvernele acestor regiuni într-o alianţă militară - „Parteneriat pentru Pace”. Aceste ţări au acceptat ca petrolul şi gazul să le fie exploatate de firme americane, gestionate de ex-liderii militari şi politici americani. După 11 septembrie, talibanii din Afganistan au fost acuzaţi de terorism. SUA au avertizat că ţările şi organizaţiile care nu vor susţine politicile sale antiteroriste vor fi incluse pe „lista duşmanilor”. Afganistan a declarat că e dispus să coopereze, dar că şi SUA ar trebui să prezinte dovezi potrivit cărora Osama bin Laden se face vinovat de atacurile din 11 septembrie. Administraţia Bush a respins orice posibilitate de negociere şi a refuzat să demonstreze acuzaţiile. De ce SUA au adoptat o poziţie atât de rigidă? Îşi dorea cu adevărat combaterea terorismului? Sau SUA planificase deja să folosească atacul din 11 septembrie pentru a se implica „justificat” în Asia de Sud, Est şi Centrală?
De ce războiul nu funcţionează?
Politicile militare agresive urmate de SUA şi aliaţii săi nu reprezintă o soluţie bună. Implementarea unei asemenea strategii a condus la numeroase atacuri aeriene asupra satelor, ceea ce a determinat moartea a mii de afgani inocenţi. Politicile proaste au contribuit la lansarea şi controlul corupţiei, creşterea producţiei de droguri, creşterea sărăciei, a şomajului şi la cultivarea resentimentelor în rândul afganilor faţă de ţările străine. Timp de opt ani nu s-a reuşit crearea unui stat democratic, oprirea nemulţumirilor şi a violenţelor, reducerea extremismului religios. Mai mult decât atât, se pare că forţele de ordine afgane au propriile „valori” după care se conduc, terorizând populaţia şi săvârşind crime pe care nici talibanii nu şi le permit. Potrivit Agenţiei de presă „Reuters”, afganii sunt intimidaţi şi brutalizaţi de poliţia locală. Băieţii sunt violaţi direct pe câmp sau în bazele de poliţie. Dat fiind acest comportament inuman, populaţia tinde să-i susţină pe talibani, deoarece ei îi tratează cu respect. Comunitatea internaţională nu observă ce se întâmplă „sub nasul ei”, în schimb ştie sigur ce fac talibanii în Pakistan şi în munţi. În ciuda situaţiei actuale, SUA nu caută alte soluţii, ba chiar au decis majorarea cheltuielilor şi a numărului de militari pentru această operaţiune. Deşi sângeros, administraţia Obama susţine în continuare conflictul militar, considerând strategia respectivă esenţială pentru viitoarea stabilitate a ţării şi unica soluţie pentru combaterea terorismului. Pe de altă parte, experţii consideră că politicile în Afganistan trebuie să includă pacea şi implicarea populaţiei afgane în afacerile interne ale ţării şi, nu în ultimul rând, stabilirea termenului de retragere a trupelor militare străine.
America şi Europa împotriva războiului
În aceşti opt ani de război, mitul despre terorism şi pericolul său asupra umanităţii a început să-şi piardă din credibilitate. Se pare că SUA şi NATO se confruntă cu o „stare generală” de epuizare a societăţii civile, atât din SUA, cât şi din Europa. E o situaţie similară celeia existente înainte de 2001, când poporul american nu mai credea în necesitatea hegemoniei militare a SUA şi considera absurde cheltuielile incomensurabile utilizate pentru implementarea strategiilor militare. Astfel în Marea Britanie, Franţa, Germania, Canada societatea civilă se pronunţă din ce în ce mai des împotriva războiului din Afganistan. Chiar şi în SUA, o bună parte dintre americani cred că războiul din Afganistan este o direcţie greşită. Evident, un asemenea decor nu este convenabil pentru SUA. Nu este deloc întâmplător avertismentul lui Barack Obama potrivit căruia „probabilitatea unui atac terorist poate fi mai mare la Londra decât în SUA”. O asemenea sugestie aduce mai mult a şantaj şi ameninţare. Statele Unite vor să convingă Europa că miza acestui război „este la fel de mare pentru europeni, dacă nu chiar mai mare". Şi dacă europenii nu se lasă convinşi? Să ne pregătim pentru un alt şoc al civilizaţiei occidentale, similar celui din 11 septembrie 2001? Cine va fi de data aceasta „atacantul”?
-
|92.84.133.xxx |2010-03-04 21:36:06 Anonim - bravo dna diminet .foarte adevarat este un material pe care nimeni nu ar trebui sa l conteste .
-
|79.112.68.xxx |2010-03-29 18:38:59 geom - bun articol dar...evident k NATO (adica america) se afla acolo pt interese economice strategice etc....dar nici talibanii nu-s mai buni.
Ma gandesc la clipuri de genul cand bateau femeile cu pietre sau barbati impuscati in ceafa pt diferite motive banale.
Si pe mn alta chesti ma socheaza la talibani...vara trecuta...aliatii lansau operatiunile panther's claw si kanjahari....pe de o parte....dincolo de granita trupele pakistaneze atacau valea swat...si talibanii au rezistat...sau retras strategic...asta spune multe despre ei.
Solutia nu stiu nu vad niciuna..pacat de cei 1700 de soldati morti......